294

5

Academic

Premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române

Sambata, 31 Octombrie 2020

București

Academia
Română

Doctor

Nicolae
Enciu

Premiul

„A.D.
Xenopol”

Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie și director adjunct pentru probleme de știință al Institutului de Istorie, mun. Chișinău, a obținut premiul „A.D. Xenopol” al Academiei Române – o onoare pentru cercetătorul basarabean. Într-un scurt interviu pentru portalul nostru romaniamea.md, istoricul Nicolae Enciu ne vorbește despre valoarea acestui premiu, dar și cât de viabil este dezideratul unirii celor două maluri de Prut.

Nicolae Enciu: 

Este o onoare, dar și o mare responsabilitate

România MEA: Ce înseamnă pentru dvs. acest premiu?

Nicolae Enciu: O onoare deosebită și, în egală măsură, o mare responsabilitate. Decernarea acestui prestigios premiu este o onoare pentru orice istoric, având în vedere că-i poartă numele unei personalități ilustre din domeniul creației științifice românești – Alexandru D. Xenopol (1847-1920), - filozof al istoriei de talie mondială, autor al primei mari sinteze de istorie a românilor, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de discipolul său, Nicolae Iorga. De aici și responsabilitatea ce-mi revine, în calitate de deținător al acestui premiu, fiind conștient de statutul important al istoricului, în societatea contemporană, de formator de cultură istorică și civică, de cultivator al conștiinței istorice bazate pe adevăr și pe libera lui interpretare științifică.

România MEA: Cât timp v-a luat să realizați această lucrare?

Nicolae Enciu: Lucrarea premiată de Academia Română a fost elaborată în câteva etape, constituind o parte componentă a unui proiect editorial mai vast, consacrat Centenarului Marii Uniri. În 2016, am editat o lucrare monografică în premieră a tendințelor recente din istoriografia rusă de reinterpretare a participării Rusiei țariste la Primul Război Mondial – „Scrierea și rescrierea istoriei. Tendințe recente în istoriografia rusă de reinterpretare a participării Rusiei țariste la Primul Război Mondial. De la Lenin la Putin” (Chișinău: Editura ARC, 2016). Într-o a doua etapă, am încercat să refac, în baza unor noi abordări metodologice și utilizând o serie de date de arhivă inedite, imaginea de ansamblu a Basarabiei în anii 1918-1920, - ani de tranziție și de incertitudini, în care teritoriul dintre Prut și Nistru ieșise deja din componența Imperiului țarist, însă nu se integrase încă în cadrul Noii Românii, - tratând consecutiv: determinările geografice și istorice ale Basarabiei, evoluția populației de-a lungul anilor 1812-1918, societatea și economia basarabeană la încheierea Primului Război Mondial, cultura și instrucția publică, starea sanitară și asistența medicală. Lucrarea respectivă – „1918. Pe ruinele imperiului spulberat de istorie. Basarabia în pragul modernității”, a apărut în 2018, la aceeași prestigioasă Editură ARC din Chișinău. Tot în 2018, în colaborare cu colegul meu, doctorandul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Vasile G. Ursu, am editat, în limba franceză, o primă lucrare cu contribuțiile științifice cele mai importante ale marelui geograf francez Emmanuel de Martonne la istoria și etnografia Basarabiei, punând astfel în valoare importanța activității marelui savant francez în calitate de avocat al cauzei Basarabiei la Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920 („Emmanuel de Martonne - l’avocat de la Roumanie à la Conférence de Paix à Paris en 1919-1920 en matière de Bessarabie”, Beau Bassin, Éditions Universitaires Européennes, International Book Market Service Ltd., member of OmniScriptum Publishing Group, 2018).

 În sfârșit, ca o întregire a acestui proiect, în 2018 am editat, în prestigioasa colecție „BASARABICA”, inițiată și coordonată de Academia Română, o sinteză de istorie a Basarabiei în componența României Întregite, încercând o refacere și, totodată, promovare a adevărului istoric despre procesele social-economice, politice, demografice și culturale produse în anii interbelici („În componența României Întregite. Basarabia și basarabenii de la Marea Unire la notele ultimative sovietice”, București – Brăila, Editura Academiei Române, Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2018, 544p.).

Prilejuită de împlinirea unui secol de la Marea Unire din 1918, lucrarea s-a vrut a fi o succintă trecere în revistă a realizărilor istoriografiei naționale în domeniul studierii perioadei interbelice din istoria Basarabiei, - alături de numeroase alte încercări din ultimii ani ale istoricilor de pe ambele maluri ale Prutului, - precum și, deopotrivă, un imbold și un îndemn spre noi investigații aprofundate asupra unei perioade istorice mereu instructive și actuale.

Considerați necesară o platformă de promovare editorială pozitivă precum România Mea?

61

voturi

România MEA: Ce înseamnă pentru dvs., ca istoric și ca cetățean al ținutului Basarabiei, unirea celor două maluri ale Prutului? Cât de viabil este acest deziderat și cum îl vedeți dvs. să fie realizat?  

Nicolae Enciu: Winston Churchill spunea: „Mă uit în trecut ca să am perspectiva drumului pe care îl am de urmat”. 

Din acest punct de vedere, declarația Sfatului Țării din 27 martie / 9 aprilie 1918 de Unire a Basarabiei cu România, fapta oamenilor politici basarabeni din acea perioadă – C. Stere, Pan Halippa, V. Stroescu, Ion Inculeț, Ion Pelivan etc. – de a fi găsit unica soluție ce ducea spre un liman multașteptat de întreaga populație, vor rămâne întotdeauna un model demn de urmat pentru actualele generații.

Putem afirma cu toată certitudinea, că o eventuală / inevitabilă Unire, în condițiile actuale, a Republicii Moldova cu România va fi rezultatul unui proces sufletesc complicat și relativ de lungă durată, care însă va fi, cu siguranță, facilitat de experiența istorică acumulată inclusiv pe plan european. Este în afara oricăror dubii că, în orice variantă vor evolua evenimentele în această direcție, unirea Republicii Moldova cu România este un proces ineluctabil și va urma neapărat o cale firească și democratică, conformă cu experiența europeană în acest domeniu: transfer deliberat și voluntar de suveranitate spre instituții comune, care să aibă ca obiectiv crearea unei piețe interioare prin aplicarea unor politici economice comune în domeniul tehnologic, financiar, social, agricol, regional, al mediului, științific, educațional și al sănătății, care va finaliza cu apariția unei noi comunități politice comune. 

Mă uit în trecut ca să am perspectiva drumului pe care îl am de urmat.

Însă până la apariția noii entități comune ca realitate economică, juridică și politică, la temelia respectivelor procese va fi necesar de pus un suport istoric solid, constând din unitatea tradițiilor religioase, intelectuale și culturale, din modul de viață al populației de pe ambele maluri ale Prutului, ce formează, în totalitatea sa, spațiul de cultură și civilizație românească.

Guțu Vitalie

Jurnalist Senior

Guțu Vitalie




Articole preluate