646

1

Cultură

Unind cele două maluri ale Prutului prin cuvânt

Joi, 22 Octombrie 2020

Unirea

Prin
Cuvânt

România

Țară
de glorii

Moldova

Floare
de Dor

Diana Ciugureanu - unește cele două maluri ale Prutului prin cuvânt. Cu o carieră de 15 ani în jurnalism, decide să înființeze la Chișinău, Uniunea Scriitorilor de Limbă Română, entitate care întrunește astăzi circa o sută de scriitori: poeți, prozatori, eseiști, publiciști, doctori în științe, academicieni. Despre profilul omului de creație și despre personalitatea Dianei Ciugureanu aflăm în interviul ce urmează.

- Diana Ciugureanu cu ce cuvânt se asociază „astăzi”?

- Inspirată și binevenită întrebare... Omul are capacitatea de a se crea și de a-și crea viața, de a-și schimba destinul în fiecare clipă, prin noi gânduri emise. Reușim să ne și reinventăm reieșind din starea interioară, din octava vibrațională a sufletului, altitudinea căreia ne ameliorează viața pe diverse planuri, ne împlinește și ne deschide spre fericire. Consider că m-ar defini în ultimii ani, cuvântul RECUNOȘTINȚĂ pentru toate – „magica” mea alegere ca rezultat al numeroaselor căutări de sine până la atingerea nivelului de viață în bucurie, așa precum dorește Dumnezeu să ne vadă. Or, starea de recunoștință în fața Bunului Dumnezeu înseamnă și exprimarea gratitudinii pentru binele făcut, tuturor oamenilor, cheia spre prietenia, frăția cu care, rezidă la fel în cuvinte blânde de recunoștință. Psihologi consacrați afirmă de altfel: „Cu cât mai multe semne de recunoștință exprimăm universului, cu atât mai multe motive de recunoștință atragem”. Fericirea, bucuria fiind necondiționate, este bine să ne asumăm integral atingerea acestei etape de avansare spirituală, când ne facem alegerile în mod responsabil penru orice simțim sau ni se întâmplă, semne ale trezirii la viața conștientă.

- Mai țineți minte cum a început povestea cu scrisul? Ce înseamnă pentru Dvs „ litera”?

- ...povestea cu scrisul a început după cea cu crearea melodiilor. A fost o tentativă în clasa a patra sau a cincea, de versificare a unor idei de pace, de bucurie, doar că în contextul acelei frici de dușmanul american, impuse de ideologia sovietică... Probabil că exercițiile în cadrul disciplinei școlare de limba română, pretinsă de sistemul totalitar - „moldovenească”, mi-au trezit pasiunea pentru scris, adoram să cizelez până la strălucire, versurile tematice, pe care eram obligați să le creăm. Îmi creștea inima ca o pâine în cazul în care mai și aveam posibilitatea să fac cunoscută în timpul orei, lucrarea mea, în care puneam atâta suflet. Se știe că procesul de creație este unul miraculos ca trăire, ca oportunitate de a ne descoperi o însușire dumnezeiască, prin urmare – de a ne îndrăgosti pe propria persoană, de a ne respecta și mai mult, de a ne regăsi pe fundalul atâtor vocații tentante... Creând, ne creăm pe noi, ne vindecăm, ne revendicăm dreptul la unicitate, la verticalitate, la validare, la cunoaștere... 

Am aflat în copilărie că și bunica Ana Ciugureanu, avuse un caiet de versuri proprii pe când era elevă, îl cunoscusem personal și pe nepotul ei de pe vară, marele epigramist Efim Tarlapan, care le-a dăruit bunicilor mei, din cărțile sale, „Acarnița” bunăoară, deci familia mi-a transmis încrederea în forțele proprii spre a așterne pe foaie, din tensiunea creatoare. 

Revenind la acea „poveste cu scrisul”, a început cred prin clasa a 8-a, cu adevărat, când îmi revărsam în manieră adolescentină, tumultul de sentimente, gânduri, vai cât zbucium interior, rămas ca un trist monolog, dacă tot nu am reușit a armoniza cu acel băiat, preceput ca prima mea dragoste. Eruperea în versuri era salvarea mea, era oaza mea de liniște, deci literele deveniseră prietenele mele-confidente, dacă tot mă înseninau procesând durerea în creație... Un pic de împlinire am savurat platonic, dar să-i citesc versurile mele pasionale, așa și nu am mai reușit. Poate că nici acum nu e târziu să i le aduc la cunoștință, mă prind acum cu această năstrușnică idee. Oricum, a fost o scânteie spectaculoasă, fie și transformată într-o tăcere de ani de zile, și numai când plăgile mi se cicatrizaseră, mi-am permis „luxul” de a comunica un pic cu persoana respectivă. Trauma neînțelegerilor în dragoste m-a marcat și au urmat între timp, sute de alte poezii de dragoste neîmpărtășită, dar atât de împlinită și luminoasă undeva, într-un vis, în alte lumi. Poezia are această calitate de a ne purta imaginar spre realizarea oricărui gând, iar odată deveniți „ostateci” ai labirintului-laborator, cum am mai reuși să ne smulgem din profunzimea sau din imprevizibilitatea universului poetic? 

- Aveți o experință în jurnalism, în trecut fiind prezentatoare TV, producătoare de emisiuni TV și Radio, coordonatoare a paginii radio de pe site-ul trm.md... Unde se intersectează literatura cu domeniul mediatic?

- Am muncit din tot sufletul, depășindu-mă zi de zi pe parcursul celor 15 ani de formare a mea în domeniul jurnalismului, pentru care am fost pregătită doar în calitate de filolog, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Acel suflu al misiunii elitare de „câini de pază” la patrimoniul societății, mi l-au inoculat mentorii mei de la Compania de Stat „Teleradio-Moldova”, transformarea căreia în instituție publică, inițial de jure, apoi mult mai târziu și de facto, am trăit-o intens... Și odată cu plecarea comuniștilor de la guvernare, am scăpat de toată cenzura sau ...autocenzura, lucru și mai periculos. Nu m-am jucat de-a libertatea, nu am abuzat de aceasta, nu am „riscat” să supăr noua guvernare democratică, ci am prețuit enorm adevărata libertate de a scrie. În jurnalismul adevărat, uiți de vedetism, de feminitate, de viața ta poate. Jurnalismul, precum a afirmat un coleg de breaslă de peste Prut, este un spirit, o forță, un destin. M-a „stricat” jurnalismul, ador eu să spun în ultima perioadă, când am realizat că acea grabă de a scrie și a edita reportaje, emisiuni, contra cronometru, era de fapt o tensiune toxică, antiumană. Am muncit cu uitare de sine, în toți cei 15 ani, ceea ce m-a determinat să las viața personală pentru o altă... viață. De aceea am și părăsit acel loc prestigios de muncă, care m-a format într-atât de reușit, încât mi-a redat încrederea în mine ca specialistă, ca persoană, ca om de creație. A investit colosal, Teleradio-Moldova în nivelul meu, precum am investit și eu enorm, însăși viața mea în acea familie dragă. 

Am avut însă chemarea altor domenii spre explorare și de ce nu, gestionare, cum ar fi: interpretarea live a cântecelor de autoare, la evenimente culturale de aici și de peste Prut, realizarea secvențelor video cu melodiile interpretate de mine – marele vis, împlinit cu brio datorită generozității și măiestriei de regizoare, a dnei directoare a canalului Popas TV, Svetlana Snegur în colaborare cu cameramanul Vitalie Lisnic. Aveam deja lansată, placheta de debut poetic, „monolog în miraj” și nu bănuiam că va trece atât timp fără a veni cu noi cărți. Nu bănuiam că nici în anul 2020, nu voi susține măcar un mic concert în fața cercului meu de prieteni, colegi, simpatizanți, rude. De unde să-mi fi trecut prin gând însă că toți acești ani de căutare de sine, de împlinire pe alte planuri, se vor solda cu o realizare devenită atât de scumpă mie – crearea și dezvoltarea unei noi organizații de scriitori profesioniști, care să întrunească oameni atât de frumoși din diverse colțuri ale lumii? Da, pentru acest efort surprasolicitant, Dumnezeu mi-a deschis și calea spre muzică, și m-a purtat spre recunoașterea valorii mele de poetă, în cercuri elitare de peste Prut. Da, jurnalista din mine s-a împlinit în setea de dreptate, transparență, democrație. Da, Uniunea Scriitorilor de Limba Română activează cu succes și mă descopăr în calitate de administratoare, rol fascinant, o provocare temerară. Viața mea însă așa a și rămas undeva, pentru altă ...dată. Mi-am crescut și educat fiica, ea este marea mea mândrie, căci ca realizare, e doar a Lui Dumnezeu... Iar dacă e să îmi împac ...viața din mine, aceasta a fost trăită în versuri, în cântece, în noile prietenii, frății, iar dacă am suportat și lupte dificile, de ce nu le-am numi viață și pe acestea? Unde mai pui că mă simt tânără, încrezătoare, interesantă și ...cuceritoare? Deci pot trece și la viața propriu-zisă, chiar de ar fi să încep de pe foaie albă, ceea ce îmi doresc să trăiesc. Cam extinsă „digresiune lirică”, e în firea mea să abuzez de atenția interlocutorului, cer iertare, sunt incorigibilă...

Literatura și domeniul mediatic sunt aceeași căutare de adevăr, de bine, de frumos. Ambele ne oferă ocazia de a avansa, a ne conștientiza rostul și rolul, a deveni oameni, precum și a face lumea mai bună. Măria sa Cuvântul este aluatul din care plăsmuim produsul în ambele domenii. Numeroși scriitori români consacrați au pornit în marea literatură anume de la zilnica cizelare a condeiului de gazetar. Mă inspira în acest sens, munca ingrată de jurnalistă, care mi-a fost cu adevărat forjeria în noua cale de poetă, de textieră. 

Pe lângă unele similitudini, aș elucida și o parte dintre semnele distinctive: dacă literatura e mai mult o rugăciune, jurnalismul este parcă un continuu proces de judecată fie declarat, fie latent. De aceea, m-am simțit sufocată de „concretețea problemelor” sau de atâtea lucruri negative, pe care eram obligată să le trec prin filiera cugetului, a inimii mele, spre a servi publicului, informații utile, de reper. Sau dacă adevărul este altul? De ce am „tiraja” relele, pronosticuri negative, concluzii dureroase, fapte criminale? Nu, jurnalismul nu mă va mai absorbi spre a-mi fura pacea. Literatura, muzica mi-au devenit balsam pe suflet, m-au făcut pro activă după atâta reactivitate, trăită în viața de jurnalistă.

- Scrieți versuri și prin ele trăiți: a fi poet în Republica Moldova, este o provocare?

- Trăiesc poate că mai spre beneficiul sufletului, atunci când mă refugiez sau mă regăsesc în procesul de exprimare prin intermediul versurilor. De obicei, erupția vulcanică în acele momente de conștientizare a stărilor, emoțiilor, se soldează cu un răspuns mai curat la tot zbuciumul sufletesc, decât cel logic, bazat pe mentalitatea „aborbită” din jur. De aceea, poezia este asemuită cu rugăciunea – ambele ne aduc revelații, de parcă l-am „prinde” pe Dumnezeu într-un dialog sau cel puțin, i-am intui îndrumarea spre echilibrul interior și implicit, în direcția bineplăcută Lui. 

Cât privește apartenența la un anumit stat, am realizat acum câțiva ani, un important adevăr pentru mine – schimbarea geografiei nu ne schimbă interiorul. Firește că ne impresionează, ne încântă, ne inspiră, ameliorarea condițiilor din țările puternic dezvoltate economic, ne aduc senzația protecției, a demnității, a capacității de cumpărare, a unor largi posibilități de asigurare materială, de înavuțire... M-aș referi însă la etapele de avansare spirituală, care oricum sunt reflectate de exterior: căldura, respectul, validarea din partea oamenilor, calmul vieții, bogăția de evenimente frumoase, fluxul financiar, bunurile posedate. Este plină Basarabia de oameni de calitate, care știu a trăi clipa, a-și asuma destinul, a se celebra în timp ce își propun mult mai bune rezultate. De aceea, demult nu mă mai victimizez legat de teritoriul locuit. De mine, depinde în această lume cu un infinit de deschidere spre noi experiențe sau căi de împlinire pe diverse planuri, cum valorific eu atâtea oportunități. Formarea personală pentru ameliorarea vieții, este o școală omniprezentă și începând de la ortodoxia noastră, de la deschiderea și îmblânzirea inimii, avem acces la atâta cunoaștere! Cunoașterea e prin iubire, ai iluminare – ai totul, sunt două afirmații de reper, făcute de fețe bisericești și de maeștrii spirituali de peste Prut, datorită cărora îmi pot explica până și mistere elucidate concentrat în Biblie.  

Și dacă tot sunt atașată de Basarabia, căreia îi rămân dedicată împreună cu fiica mea, dacă tot mă simt înrădăcinată în Basarabia, răspunsul e „Da”, este o provocare frumoasă și aici, să trăiești poetic. Este chiar terapeutic, mântuitor, așa precum mărtutiseam vorbind despre necesitatea regăsirii prin intermediul scrisului. În Basarabia, s-a revenit la atitudinea respectuoasă față de lumina interioară a celor îndrăgostiți de cuvânt, de plasticitatea exprimării, de mierea limbii române... Publicul de la evenimentele literare, culturale, este avid de poezie, de literatură, de muzică, filosofie, de cultură, încât oferind din creația noastră, din viziunea noastră, ne facem atâtea noi prietenii, ne simțim atât de iubiți și utili... Mai nou, după un scurt discurs de felicitare a trei colegi de la USLR, cu ocazia lansării volumelor la Biblioteca Națională, m-au „înfiat” măicuțe sosite de la Mănăstirea Japca, unde m-au invitat cu atâta căldură în voce și abia aștept să vizitez pentru prima dată, această cetate a credinței noastre...

Considerați necesară o platformă de promovare editorială pozitivă precum România Mea?

50

voturi

- Sunteți președinta Uniunii Scriitorilor de Limba Română cu sediul la Chișinău. Cum a ajuns Chișinăul să fie gazdă a sute de scriitori, poeți, savanți din întreg spațiul românesc?

- Echipa noastră întrunește circa o sută de scriitori: poeți, prozatori, eseiști, exegeți, publiciști, doctori în științe, academicieni. Am atins acum un an și jumătate, cifra de 170... Ca orice organizație, USLR a suportat și un dureros proces de epurare, după un suprasolicitant val de adeziuni, soldat cu sporirea volumului muncii de secretariat, organizare, administrare, iar forțele ne sunt modeste, eufemistic vorbind. Faceți-vă și dvs, impresiile – sunt singura angajată oficial,  iar remunerarea a rămas doar pe foaie, în cei cinci ani de la crearea echipei. Din cotizațiile acumulate, munca mea de voluntariat, fie de lider, fie de celelalte funcții suplinite concomitent, este doar parțial, asigurată cu elementare condiții, cum ar fi un sediu, cheltuieli de transport, de internet, telefonie, alimentare, utilități, protocol. Iar activitatea elementară, inclusiv cea contabilă, nu a fost anulată pentru organizațiile culturale, care supraviețuiesc eroic. Astfel, dacă am mulțumit mai puțin pe unii ex-colegi mai mult sau mai puțin afirmați, dacă le-am oferit oportunități de promovare sub așteptările dlor, le cerem iertare, chiar dacă între timp, am reușit în pofida tururor obstacolelor, să creăm o platformă media. Începând din luna martie 2020, fără implicarea altor brațe de muncă, conducerea echipei a obținut o mare victorie: crearea a două site-uri oficiale: cel al organizației – uslr.md – și cel al Revistei multimedia a USLR „Poduri de Dor”, cu subdomeniul poduridedor.uslr.md. 

Inițial, am votat cu toții, pentru inspirata, fabuloasa denumire „Poezia Acasă”, oferită ca gest nobil, de dl Vicepreședinte-fondator, Iulian Flip, care editează tradițional, o prestigioasă antologie literară cu același generic. Și dacă tot începuse carantina, cu interdicția legiferată de a ieși din casă, am tins să evităm în acea perioadă de stres global, cuvântul respectiv pentru a nu trezi asociații negative cu sloganul dureros „Stați acasă”. Deoarece USLR este partener strategic cu Asociația Cultural-Ortodoxă „Poduri de Dor”, am preluat de urgență, această denumire, care este apopo o metaforă a procesului de Reîntregire a Malurilor de Prut și de Nistru, proces la care participă activ, pe plan literar, cultural, social, misiunea USLR, demult recunoscută drept una de succes din această perspectivă. 

Și referitor la multiplicarea la ordinul miilor de scriitori găzduiți, urmărim să înregistrăm și o asemenea performanță, atât prin continuarea șirului de evenimente literare, culturale din întreg spațiul românesc, cât și prin intermediul activității online a Revistei multimedia „Poduri de Dor”, a reușit între timp să încânte publicul prin nivelul excelent, de promovare online, a mai multor talente, maeștri chiar atât din domeniul literar, cât și din lumea muzicii, a teatrului... Doar nu ne-am propus să devenim o enclavă, precum a accentuat din start, marea poetă de peste Prut, sora dragă, Camelia Radulian, o colegă de neînlocuit din conducerea USLR, autoarea conceptului noii noastre platforme multimedia. Permiteți-ne să îi mulțumim și pe această cale, pentru contribuția oferită dezinteresat și de o valoare inestimabilă prin ideile, munca, efortul, dăruirea, iubirea frățească în cei 5 ani de creare și perfecționare a sistemului USLR.  

Abia așteptăm să publicăm numărul de debut al variantei tipărite a Revistei multimedia „Poduri de Dor”, atât de așteptată de colegi, precum și de miile de condeieri români, la care ați făcut trimitere dvs...

- USLR a contribuit și contribuie la unirea celor două  maluri ale Prutului, câți membri sunt astăzi din România? 

- Am și fost supranumiți din start, de un exeget din Țară, Uniunea Scriitorilor de pe ambele Maluri de Prut, ceea ce ne-a copleșit deopotrivă cu sporirea responsabilității noastre de dizolvare în plan spiritual, a hotarului. Baza oricărei unificări sau esența, punctul de pornire, este exclusiv spiritual, de aceea rezistăm în a sparge gheața până la inevitabilul efect pe plan politic, economic... Apar între timp, mulți aspiranți de peste Prut și dacă din acest entuziasm al reafirmării și valorificării frăției noastre de sânge, cooptarea membrilor are loc conform criteriului stimulativ, la scurt timp, am adoptat criteriul valoric, potrivit statutului asociației noastre de scriitori profesioniști.

Avem 65 de colegi de peste Prut, o parte dintre care sunt stabiliți cu domiciliul în Italia, Olanda, Austria, Germania, Spania, SUA. Avem și o colegă din partea poeticii Bucovine, aflate sub jurisdicția statului ucrainean...

- Pentru ca o uniune să rămână un organism viu, este nevoie de implementarea diverselor proiecte, activități cultural-artistice, concursuri, etc. Ce proiecte în parteneriat cu România au schimbat poate macar și local, optica asupra literaturii? 

- Inițiativele frumoase veneau firesc, din comuniunea frățească, da, ați punctat bine – echipa noastră este un organism viu, care s-a închegat și a prosperat datorită numeroaselor evenimente literare, culturale, de binefacere, toate fiind datorate muncii de voluntariat și a actelor de caritate ca semn al înălțătoarei apartenențe la nobila familie a românilor de pretutindeni... 

Ce altceva ar fi stimulat echipa noastră „răsturnarea de munți” ca trecere de punți în realizarea obiectivelor strategice ale USLR, dacă nu acea sete de lirism, filosofie, epos, de muzicalitatea cuvântului, de absolut, etern, infinit, de îmbrățișarea sufletelor, de rugăciunea în comun? Între timp, observându-se că graba înregistrării a admis anumite lacune în Statut, ne-a luat ani, hățișul birocratic impus de legislația R. Moldova. Am operat prin votul la ședințele transfrontaliere ale Adunării Generale, substanțiale modificări la statutul organizației, spre a democratiza mecansmele de gestionare a acesteia și a-i facilita prosperarea pe toate planurile. Și denumirea a fost elaborată pe etape: de la o filială a unei asociații europene, la o organizație independentă – Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, apoi în Uniunea Scriitorilor Europeni de Limba Română, ca mai bine de doi ani, să ne oprim la actuala denumire. 

Cu ocazia congresului anual din 2017, entuziasmați de genericul „Se scaldă poezia-n mare”, timp de câteva zile pe faleza Mării Negre, am apropiat Malurile de Prut, în dialog poetic-muzical cu membrii Cenaclului Literar „Mihail Sadoveanu” de la Constanța, mizând pe abilitățile de organizator ale președintelui acestui cenaclu, poetul Aurel Lăzăroiu, coleg de la USLR. Acele clipe de revelație se întâmplau la ediția de debut a Universității de Vară a USLR, succesul căreia, precum și al ediției a doua, se datorează mult, prestigiului și sacrificiilor romancierei, jurnalistei Vasilica Mitrea, membră a Consiliului de Administrație a USLR, directoarea ambelor proiecte din vechiul Tomis. 

Ne-a reușit reeditarea Univesrității de Vară a USLR și în Basarabia: de la Chișinău, la Soroca, adică „scăldând poezia” deja pe mal de Nistru, la cea de-a treia ediție, în anul 2019. Ne-au onorat prin participarea magnifică, sosind de la sute de km., valoroși poeți, membri ai Consiliului de Administrație: Camelia Radulian, Augustin Jianu, Tănase Serea, promovați și tratați cu ospitalitate, de neobosita bloggeriță de top, Svetlana Vizitiu, președinta Clubului de Elite „Impresii din Viață și Cărți” a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chișinău.  

Consider că noi, condeierii, ne-am împlinit grație acestor ani de comuniune pe plan literar.  Cu lacrimi în ochi, savuram atmosfera feerică a schimbului de experiență în domeniul literar, ne avântam în replici poetice până la editarea unor cărți de versuri ca dialog peste Prut, improvizam și planificam laboratoare poetice, master-klass-uri, concursuri de creație. 

La întrebarea dvs, dacă activitatea propriu-zisă a echipei ar fi influențat marea literatură, ne-ar părea lipsit de modestie, să ne arogăm și asemena merite, la început de cale a organizației. Iar dacă este să ne referim la reprezentanții noștri,  subscriu – literatura română, exegeza, publicistica, știința evoluează, dacă tot ne poartă faima, Președintele de Onoare al USLR, Acad. Mihai Cimpoi; ex-Președintele Academiei Române, Acad. Eugen Simion; Acad. Nicolae Breban; acad. Nicolae Dabija, Membru de Onoare al USLR; Dr. Iulian Filip, Membru de Onoare; Dr. Vasile Bahnaru, Prim-Vicepreședinte; Dr. Octavian Moșin, preot; Dr Ion Xenofontov; Dr. Igor Cereteu; Drd. Nelly Sambriș, poetă; colegele noastre de peste Prut, devenite între timp, și membre ale USR: scriitoarea Alina Dora Romanescu, poeta Ana Ardeleanu, poeta Nicoleta Milea, traducătoarea de poezie eminesciană, Su Yan, care este și artist plastic profesionist... Ne onorează de fapt toți colegii și credem în calea dlor de a-și spune cuvântul în literatura română. 

Credem și în binecuvântarea divină întru inspirarea condeierilor de vocație, destinați să facă  lumea mai bună, pornind de la promovarea conștiinței bazate pe inimă. Fiecare dintre noi exersează în acest dialog interior permanent, vital, din care oferim publicului roadele râvnitei apropieri de Bine, Frumos, Adevăr...

Asociați cu un cuvânt:

România – Grădina Maicii Domnului; dulcea mea Țară de glorii și de dor, așa precum o vedea pilonul culturii românești, cel mai mare poet al lumii, Mihai Eminescu;

Republica Moldova – nu recunosc asemenea sintagmă, care este doar o formă de tranziție, deși cam de durată, spre Reîntregirea cu Țara-Mamă; cea mai duioasă parte a României; floare de dor, lacrima neamului meu, potrivit poetului-martir, Dumitru Matcovschi...;

Literatura – filosofie, artă, măiestrie, har; căutarea și identificarea în comun cu cele mai luminate personalități, a sensului vieții umane până la apropierea de Dumnezeu;

Cântecul – un drept accesibil tuturor, la o magnifică modalitate de regăsire, de reconectare la divinitatea din noi;

Neamul – binecuvântarea prin apartenența la familia mea sfântă, bogată, curată, de acasă, trăită intens ca o comuniune eternă, din revelație, în revelație...

Tugarev Laura

Jurnalist Senior

Tugarev Laura




Articole preluate