104

2

Actual

România sprijină R. Moldova în procesul de vaccinare anti-COVID

Joi, 28 Ianuarie 2021

Parteneriat

România
Moldova

200.000

De doze
de vaccin

100 M Euro

Grant
Nerambursabil

O delegație a României, condusă de ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, și secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, vicepreședinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, a avut joi, 28 ianuarie 2021, la Chișinău, discuții pregătitoare cu autoritățile din Republica Moldova în vederea implementării unei părți a pachetului de asistență oferit de România cetățenilor Republicii Moldova, anunțat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Chișinău, la 29 decembrie 2020.

Delegația română a avut întrevederi cu delegații conduse de doamna Ala Nemerenco, consilier prezidențial în domeniul sănătății, doamna Tatiana Zatîc, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și Dumitru Socolan, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene din Republica Moldova.

Părțile au discutat în detaliu despre pașii de natură tehnică și juridică care trebuie parcurși, astfel încât donația României de vaccin anti-Covid-19 să poată fi livrată eficient și în cele mai bune condiții Republicii Moldova.

Partea română a informat în detaliu despre eforturile depuse până acum de România în lupta anti-Covid-19, potrivit Strategiei naționale de vaccinare, despre aspectele logistice și organizatorice privind întregul lanț al vaccinării anti-Covid-19, care presupun, printre altele, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare, administrarea dozelor de vaccin, trasabilitatea loturilor de vaccin și monitorizarea atentă a tuturor aspectelor legate de acest proces.

Considerați necesară o platformă de promovare editorială pozitivă precum România Mea?

50

voturi

Cu acest prilej, partea română a subliniat că susține fără rezerve parcursul european al Republicii Moldova și rămâne consecventă principiului de a oferi sprijin tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de zona geografică unde locuiesc, limba vorbită, sau orientarea politică.

Guțu Vitalie

Jurnalist Senior

Guțu Vitalie




Articole preluate