211

4

Cultură

Din toate minunile pământului aleg- femeia

Marti, 22 Decembrie 2020

Poetul

Dumitru
Rău

Dintre

Toate
Minunile

Literatura

Este
Suflet

Despre tânărul din Republica Moldova, DUMITRU RĂU- cel care și-a făcut din poezie un templu de cuvinte, le așează atât de fin în versuri, încât viața devine și ea “o poezie vie”, ca și oamenii. Astăzi îl cunoaștem pe cel care a scris “Parfum de dragoste” și “Umbre de trandafir”.

România Mea: Uneori, Dumitru Rău când nu este poet, cine e, ce simte ?

Dumitru Rău: Sincer, mă simt liber atunci când nu trebuie să fiu nimic și nimeni. Când sunt eu și toată lumea în fața mea. Când nu sunt poet sunt frate, fiu, iubit, prieten, coleg de serviciu, sprijin, uneori un comediant amator cu glume în buzunar, un călător amator prin univers. Un om care lasă timpul să treacă prin el și încearcă să culeagă tot ce reușește.

România Mea: Cum și când a început povestea cu scrisul?

Dumitru Rău: Cât de tare aș vrea să-mi amintesc cu exactitate ziua când eu am început să scriu, nu o pot face. Dar știu un singur lucru, de atunci există un fel de „fiori” ce se ascund dincolo de hârtie sau de ecran de fiecare dată când scriu. Această manieră de a opri timpul prin cuvinte, este un joc de armă și un foc de cuvinte. Deși era inventat de mult, eu l-am descoperit mult mai târziu. Este dorința mea de a crea lumi și de a le oferi cât mai multă viață.

Atunci când cuvintele sunt necesare, să le gândim, să le alegem și să le rostim cu tot sufletul.

România Mea: Care este unitatea de măsură pentru un cuvânt?

Dumitru Rău: Pentru mine, singura unitate pe care o poate avea un cuvânt este necesitatea lui. Atunci când cuvintele sunt necesare, să le gândim, să le alegem și să le rostim cu tot sufletul. Și invers, la fel, dacă nu este necesar, haide să păstrăm tăcerea, e și ea un răspuns.

România Mea: Prima carte lansată în 2017, “Parfum de dragoste”, dincolo de stări și cuvinte, ce este poezia?

Dumitru Rău: Este un alt mod de a spune „te iubesc”. Iar această iubire este direcționată și condiționată peste tot, asupra a tot ce-mi dă putere de continuare. Ea este una din unitățile mele de măsură. Fără poezie n-aș fi eu, m-aș simți mai singur.

România Mea: Dacă poezia nu ar fi existat, ce inventa în loc omenirea?

Dumitru Rău: Oamenii sunt poezie prin definiție, orice mișcare și gând al fiecăruia înseamnă o formă atât de complexă și calculată, atât de gândită și desăvârșită, precum o poezie vie. Dacă nu ar fi existat poezia, oamenii găseau un alt mod de a face cuvintele să strălucească dar găseau... fără ea nu suntem liniștiți, o căutăm mereu, trăim cu ea, suntem poezie.

România Mea: Pagina de Facebook UNEORI, astăzi este apreciată de 24.173 persoane, cum trebuie scrisă poezia, ca aceasta să fie citită?

Dumitru Rău: Poezia trebuie să fie sinceră, să fie așa cum crede autorul că oamenii trebuie să o descopere și citească. Nu am creat pagina UNEORI pentru aprecieri și urmăritori, am creat o pagină unde să mă simt liber să scriu ce știu. Probabil asta apreciază oamenii și asta îi conectează cu tot ceea ce scriu – sinceritatea.

România Mea: În primăvara anului 2019, “Umbre de trandafir” vede lumina tiparului, care este mesajul-cheie al romanului?

Dumitru Rău: A fi mamă înseamnă artă – mesajul nu este altul decât acesta.

România Mea: Într-un context fiind întrebat despre linia subiectului, tu ai menționat că “Am fost martor al unei povestiri demne de pus în cărți. E despre oameni şi ce ascund ei uneori”, în acest roman îl regăsim și pe Dumitru Rău într-un personaj? 

Dumitru Rău: Deși tind să fiu mereu într-un ungher oarecare în tot ceea ce scriu, sincer, încă nu mi-am atribuit un rol, chiar dacă, tentațiile au fost nenumărate. Vreau să o fac, dar încă nu am destul curaj. Dar dacă vorbim despre simboluri, da, am ascuns numeroase simboluri și cuvinte care nu se repetă de 2 ori în unele scrieri, un fel de joc al meu pentru cititorul atent.

România Mea: Romanul “Umbre de trandafir” este inclusă în TOP 10 cele mai citite cărți din 2019, literatura râmâne suflet, or, la un moment dat e sursă de venit?

Dumitru Rău: Literatura este suflet, a fost și va rămâne. Nu știu dacă în RM cărțile pot deveni o sursă primară de venit, probabil există și asemenea exemple dar prefer să vin în literatură pentru a-mi ofer plăcere și niciodată bani. Fac și așa destui.

România Mea: Cât de ușor/ greu este să faci literatură într-un stat ca Republica Moldova?

Dumitru Rău: Să scoți o carte e simplu. Să tipărești sau să scrii ( când nimic nu ai a spune) la fel, este ușor. Mai greu este să faci oamenii să gândească, să-și pună întrebări, să vrea să deschidă cărți, și tot felul de chestii utile. Publicul nostru este unul neînțeles, nici el nu știe ce caută și se plictisește la pagina la rândul sau pagina 2. Dar, contează abordarea, dacă l-ai prins cu ceva, el va tinde să mai citească și să vrea să descopere. Literatură să faci, nu este ușor. Nimic nu este ușor în Republica Moldova.

România Mea: Cum crezi, lipsește ceva dinamicii culturii basarabene, ca literatura să fie mult mai vizibilă pe plan internațional?

Dumitru Rău: Înlăturarea barierelor. Diversificarea simbolurilor. Ieșirea din peșteră, aș spune. Evadarea către noi concepte și renunțarea la frica de ceva nou. Altfel, vom rămâne pe rafturile bibliotecilor din satele care, deja și ele, prind a fi uitate.

România Mea: Care ar fi titlul următoarei cărți semnate de Dumitru Rău?

Dumitru Rău: Mai bine de un an și ceva, expresia „etajul 26” este un titlu bun. Probabil acesta, dar mă gândesc. Cine știe...

Considerați necesară o platformă de promovare editorială pozitivă precum România Mea?

61

voturi

Continuați gândul:

Cuvântul UNEORI este despre- momentele pe care le „trăim” la propriu.

Vinul și cărțile mă fac- să vreau să mă mut pe Marte într-o zi.

Iubirea are parfumul de- lemn ars și cireșe amare.

Viața este un trandafir când- înveți să-i iubești spinii.

Nopțile sunt pentru- a liniști suflete.

Din toate minunile pământului aleg- femeia.

Tugarev Laura

Jurnalist Senior

Tugarev Laura




Articole preluate