424
1
Duminica, 27 Decembrie 2020
A început procesul de imunizare anti-COVID și-n România. Numărul total de cadre medicale din cele 10 spitale din România cărora li s-a administrat, duminică, 27 decembrie, prima doză de vaccin împotriva coronavirusului este de 960, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică de la București.
Campania de vaccinare în România a început duminică, 27 decembrie, la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș din București. Prima persoană vaccinată este Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie, a preluat primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
Vaccinarea a continuat la nivel național, iar duminică, la ora 18.00, numărul total de cadre medicale din cele 10 spitale cărora li s-a administrat deja prima doză de vaccin era de 960.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, persoanele vaccinate nu au înregistrat efecte adverse.
83
voturi
Vaccinarea personalului medical din cele 10 unități medicale aflate în prima linie în lupta cu COVID-19, din prima tranșă de vaccinuri livrate în data de 25 decembrie.