322

1

Interviu

Andriano Marian - fondatorul primei orhestre de tineri din R. Moldova

Marti, 8 Iunie 2021

Interviu

Andriano
Marian

Studiile

Putere
și Aripi

Muzica

Liant
Social

Astăzi, descoperim traseul lui Andriano Marian, fondatorul primei orhestrei de tineri din Republica Moldova, Chişinău Youth Orchestra. Despre impactul studiilor din România și despre drumul până la revoluția pe care o face în domeniul muzicii, aflați în interviul care urmează.

Despre copilărie și formare

ROMÂNIA MEA: Când Andriano Marian era mic și se uita spre cer, la ce visa atunci?

Andriano Marian: Binecuvântam Universului că m-a zgăduit și pe mine în lumea sa.

ROMÂNIA MEA: Copilăria ta - ce voce și cu ce instrument poate fi asociată. De ce?

Andriano Marian: Deși nu erau cele mai bune timpuri atunci, am primit toată dragostea de la părinți și pot conștientiza că am avut și am o familie frumoasă și armonioasă. Hmm.. dacă aș asocia cu un instrument copilăria mea, cred că aș sugera clarinetul – e un instrument din punct de vedere tembral calm, liniștitor.

ROMÂNIA MEA: Studiile din domeniu, ce aport au adus în formarea ta artistică, ce rol au ele într-un domeniu în care talentul este imperativ?

Andriano Marian: Unul esențial. La Chișinău am studiat de la 6 ani trompeta împreună cu domnul Coman, inclusiv, la școala nr. 12 unde studiam, mama mi-a fost profesor de cor, un lucru extraordinar. După am avut acces la școala de muzică V. Poleacov unde l-am avut pe domnul Burduja profesor de trompetă și am finalizat studiile la Chișinău la “Colegiul de muzică Ștefan Neaga” unde am avut marea fericire de a studia istoria muzicii cu dna Tatiana Lupan. A urmat licența și masterul la Cluj și respectiv, la București, unde am am avut onoarea să studiez cu mari personalități ale muzicii, cu siguranță studiile în România au făcut diferența și mi-au dat un imbold important în a continua calea muzicii.

ROMÂNIA MEA:  Cum ai descrie drumul profesional până a ajunge să coordonezi o orchestră cu care urma să evoluați pe cele mai importante scene din Republica Moldova și din afară?

Andriano Marian: Desigur cu multe provocări, dar aceste provocări au fost cele ce mi-au dat putere și aripi. Știam întodeauna că prin entuziasm și dorință acerbă vom reuși cele propuse.

Despre carieră și parcurs

ROMÂNIA MEA: Întors de la studii din România, cum ai regăsit Moldova artistică după câțiva ani?

Andriano Marian: Eu veneam destul de des acasă, deci eram în cunoștință de cauză. Am văzut o Moldovă cu mult potențial, dar și cu multe lucruri necesare de a schimba. Cum lucram cu tineretul, acest tineret era foarte entuziasmat de a schimba ceva, plus că era anul 2011, un an în care au pornit foarte multe proiecte bune în Moldova.

ROMÂNIA MEA: Ce înseamnă a fi artist/ om al artei în Republica Moldova și cât de deschis este publicul dincolo de Prut?

Andriano Marian: Artistul trebuie să aibă aceeași esență indiferent dacă se află la Chișinău, Oslo sau New York, trebuie să transmită emoții și pasiunea limbajului artistic pe scenă, așa încât publicul să plece fericit acasă. Ce ține de public, cel din Chișinău cu siguranță are un potențial mare, sunt foarte mulți oameni la noi care nu au participat la evenimente veritabile, deci, când vorbesc de potențial am în vedere procentajul de public de a fi atras la evenimente. Dar în general este un public extraordinar.

ROMÂNIA MEA: Revoluționezi piața muzicală autohtonă odată cu fondarea Chişinău Youth Orchestra, ce facem ca să menținem interesul publicului și cum trebuie să împachetăm produsul cultural- artistic într-un secol al consumului?

Andriano Marian: E simplu, trebuie să fii mereu informat sau în engleză ”updated” cu tendințele actuale și să gândești în interesul publicului fără a devaloriza produsul artistic. Și noi avem un principiu, noi nu ne repetăm, întodeauna încercăm să realizăm produse noi.

ROMÂNIA MEA: Întotdeuna o societate poate fi educată și culturalizată prin artă, chiar dacă arta uneori e pe muchie de cuțit?

Andriano Marian: Arta sau cultura merg în tandem cu celelalte componente ale societății, dacă economia merge prost și arta va merge prost. Dar în același timp, istoria a arătat că în cele mai grele timpuri ale unor societăți, arta a propulsat niște capodopere de referință. Dar în general totul este organic, totul merge un ca un proces intrinsec.

Despre Moldovan National Youth Orchestra

ROMÂNIA MEA: Moldovan National Youth Orchestra, fondată în anul 2011, astăzi, este despre cine și despre ce?

Andriano Marian: Astăzi dorim să educăm o societate deschisă prin muzică, ne dorim ca proiectul nostru să aibă un impact social important și de cele mai multe ori reușim.

ROMÂNIA MEA: Numeroasele proiecte care au văzut lumină, aici acasă: La La Play Voices, Voices Moldova, „Santa Lucia Voices” 2020, care a avut cel mai de revonanță impact?

Andriano Marian: Toate ne sunt dragi și toate urmăresc să aducă muzica dincolo de muzică, să aducă arta mai aproape de oameni și ca muzica să fie un instrument de incluziune și dezvoltare socială.

ROMÂNIA MEA: Andriano Marian dincolo de dirijor, muzică, oameni, scene, reflectoare, ce mesaj i-ar lasă celui din viitor?

Andriano Marian: Caută lumină și optimism în tine și molipsește-i și pe cei din jurul tău. Lucrează pentru binele comunității tale, gândindu-ne la alții ne gândim la noi și reciproc. Și desigur, fără suflet și iubire nu se realizează nimic.

Tugarev Laura

Jurnalist Senior

Tugarev Laura




Articole preluate